Traducere de Octavian Cocoş
Nu apăruse încă aurora
să pună-n lume rouă pe-orice floare,
când mama noastră, jalnica Pandora,
se căina că îşi dorise tare
cunoaştere; şi vasu-n mâini îl strânge
ce-a vieții taină-nchide, dar zburară
de-acolo rele. Şi zadarnic plânge
orbirea ei, greşeala ei amară
şi dorul ei nebun ce-n piept se zbate
de a afla, şi mare-i este vina;
speranţa doar rămas-a, din păcate,
ce-i mângâie pe cei ce pierd lumina,
căci amăgiri ea fără preget scoate
şi consolări din vasul cu pricina.
vezi mai multe poezii de: Miguel de Unamuno
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.